Epigonii

Dupa cum bine zicea prea maretul Eminescu, nimeni nu e original...

EPIGONII

..................................................................................

Iară noi? Noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măsti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră:o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeati în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

.....................................................................................

Rămâneti dară cu bine, sfinte firi vizionare,
Ce făceati valul să cânte, ce puneati steaua să zboare,
Ce creati o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,
Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumină --
Toate-s praf... Lumea-i cum este... si ca dânsa suntem noi.


Pentru cei ce nu iteleg nimic din poezie, sau pentru cei ce nu o stiu:

EPIGÓN, epigoni, s.m.: Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei şcoli literare de prestigiu. Urmaş, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone.

Cheers MATE!